luni, 2 aprilie 2012

Daniel Constantin (PC): Nu vor fi luate masuri impotriva lui Mircea Banias pana nu se va pronunta instanta​

Conducerea Partidului Conservator nu va lua nicio masura impotriva senatorului Mircea Banias pana cand instanta nu se va pronunta intr-un anumit fel, a declarat luni presedintele partidului, Daniel Constantin, inaintea reuniunii USL, transmite Agerpres.

El a subliniat ca nu crede in vinovatia lui Mircea Banias si a aratat ca trimiterea acestuia in judecata este un demers de natura sa clarifice situatia acestuia.

"Noi ne bucuram ca cercetarea a fost incheiata, domnul Banias a fost trimis in judecata. Sunt convins ca dl. Banias isi va demonstra nevinovatia acolo. Pana la urma, daca va uitati, din toata acuzatia care era la un moment dat, cu vama, cu coruptie, grup infractional si asa mai departe, nu a ramas decat o simpla acuzatie - ca ar fi rugat pe cineva sa dea nu stiu ce cadouri la o anumita casa sociala, din cate inteleg eu. Pana la urma, e bine ca in instanta isi poate dovedi nevinovatia. Eu nu cred in vinovatia dlui Banias. Ca atare, nu vom lua nicio masura decat daca instanta se va pronunta intr-un anumit sens. Daca instanta il va gasi vinovat vom proceda la una dintre masurile statutare din Partidul Conservator", a precizat presedintele PC.

Senatorul Mircea Banias a fost trimis in judecata de procurorii anticoruptie, alaturi de alte 38 de persoane, in dosarul privind fapte de coruptie din Vama Port Constanta.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis luni, procurorii DNA au dispus trimiterea in judecata a unui numar de 39 de inculpati, membri ai unui grup infractional care controla activitatile de import-export din cadrul Directiei regionale vamale Constanta, prin perceperea unor sume de bani pentru procesarea vamala a marfurilor, indiferent daca erau introduse licit sau ilicit.

Senatorul Mircea Banias a fost deferit justitiei pentru initierea sau constituirea unui grup infractional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice forma a unui astfel de grup, trafic de influenta si instigare la infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu