sâmbătă, 31 martie 2012

Varza uriasa a Regelui Cioaba nu a intrat in Guinness Book: "E discriminare. Ii dam in judecata"

stirileprotv.ro Daca in urma cu doua luni la curtea regelui Cioaba se pregatea cu mare bucurie cea mai mare mancare cu varza si carne, demna de Cartea Recordurilor, acum visul romilor a fost spulberat de oficialii Guinness Book.

Raspunsul acestora a fost negativ, iar pentru acest lucru fiul regelui Cioaba vrea sa ii dea in judecata.

"Nu a urmat deloc regulile si instructiunile inainte de a incerca sa deboare recordul. Si inteleg ca a facut un mare efort sa prepare mancarea si sa stabilileasca un nou record. Dar pentru ca a facut acest lucru fara a urma regulamentul Guiness Book, inseamna ca nu este un record sau o categorie pe care noi sa o recunoastem", a declarat un reprezentant Guinness Book.

Aceasta este vestea care a produs soc in comunitatea romilor caldarari din judetul Sibiu. Tiganii au vrut sa intre in Cartea Recordurilor si au pregatit la sfarsitul lunii ianuarie, cu ocazia congresului romilor nomazi si caldarari, o tona de „shah hai mas", o mancare traditionala ce contine varza, carne de porc, orez, condimente, legume si afumaturi.

Reprezentantii Guinness au incadrat-o la categoria tocanita, unde exista deja un record. Toata munca lor de atunci a fost insa in zadar, iar vestea respingerii lor in Cartea Recordurilor a cazut ca un trasnet.

"Noi credem ca aceasta decizie este una care vine sa ne discrimineze din nou pentru ca Guiness Book vorbeste despre faptul ca nu promoveaza mancarurile traditionale. Suntem dispusi sa ii dam in judecata. Cunoastem parghiile prin care sa gasim dreptatea noastra, mergand pana la Curtea Europeana de Justitie", a declarat Dorin Cioaba, presedintele Asociatiei romilor nomazi si caldarari.

Ramane de vazut daca, in cazul in care cei de la Guiness Book vor ramane neinduplecati, romii caldarari de la Sibiu isi vor reuni fortele sa mai prepare o alta mancare care sa doboare recordul deja existent.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu